Universitatea Cluj s-a mai întărit cu un jucător zilele trecute, după ce Dan Bucșa, fostul închizător al lui Dinamo, a semnat un contract valabil până în vară. Jucătorul se antrenează alături de „Șepcile Roșii” încă de la finalul lunii ianuarie, dar abia joi seară a parafat înțelegerea cu ardelenii.
Bucșa (24 de ani) s-a aflat în curtea lui Dinamo timp de aproape opt ani, cu excepția returului sezonului 2009-2010, când a evoluat în liga a doua tot pentru Universitatea Cluj. În ciuda faptului că a fost crescut în „Ștefan cel Mare” și a jucat mult timp la Dinamo II din postura de căpitan, mijlocașul nu a bifat decât două minute în Liga I, câte unul în partidele Oțelul – Dinamo 1-1 și Rapid – Dinamo 0-0, ambele din sezonul trecut.
Jucătorul și-a reziliat contractul cu Dinamo în vara lui 2012, iar în turul actualului sezon a jucat în a patra ligă a Germaniei, pentru Bergish-Gladbach, în 14 meciuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER